VIDEO: cel mai mare leagăn din lume, inaugurat în China / Viteză de 130 de kilometri pe oră

China oferă o nouă atracție pentru amatorii de senzații tari: cel mai mare leagăn din lume, care poate atinge în balans o viteză de 130 de kilometri pe oră, a fost inaugurat în districtul Yungyang, conform Ziare.com.

În punctul de înclinație maximă, temerarii își dau drumul de la înălțimea de 108 metri și coboară vertiginos, atingând viteze similare cu cele atinse de o mașină pe autostradă. Întregul leagăn este montat pe o structură arcuită cu înălțimea de 100 de metri, fixată între două stânci înalte.

 

Până acum, recordul pentru cel mai mare leagăn din lume era deținut de instalația făcută deasupra unui stadion din orașul Durban, Africa de Sud. Acela atingea doar înălțimea de 88 de metri.

Experiența nu este una pe care trebuie să o ai de unul singur: capacitatea leagănului este de trei persoane, pentru a-ți permite să ai parte de experiență alături de alți prieteni fără frică de înălțime.

Articolul precedentLe-ar folosi, dar nu știu cum: polițiștii dau înapoi pistoalele primite ceremonial de la Marcel Vela
Articolul următorRata anuală a inflației a crescut în luna iulie până la 2,8% / Datele Institutului Național de Statistică