Contul oficial Twitter al guvernului maghiar a fost suspendat de rețeaua socială „fără avertisment sau explicație”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs, potrivit AFP.
„Se pare că a sosit această lume nouă și drăguță, în care giganții tehnologici îi reduc la tăcere pe cei cu opinii diferite. Am făcut pașii necesari și așteptăm o explicație oficială de la Twitter”, a adăugat Kovacs. de premierul Viktor Orban.
Orice încercare de a accesa contul declanșează mesajul: „User @abouthungary a fost suspendat”.
„Acest lucru este extrem de interesant dat fiind faptul că Comisia Europeană va publica astăzi primul său raport privind statul de drept”, a spus Kovacs.
Comisia Europeană a prezentat miercuri un prim raport privind respectarea statului de drept în cele 27 de țări ale UE, care atacă Ungaria, într-un context de tensiuni puternice cu Budapesta.
Acest prim raport acoperă patru domenii: eficiența și independența sistemului judiciar, lupta împotriva corupției, pluralismul mass-media și libertatea presei, echilibrul puterilor și rolul societății civile.
Potrivit unui rezumat obținut de AFP, documentul Comisiei raportează „îngrijorări serioase” cu privire la consecințele reformelor judiciare asupra independenței magistraților din Ungaria.
Aceste temeri au condus în special la inițierea așa-numitei proceduri „articolul 7” în septembrie 2018 împotriva acestei țări pentru riscul încălcării valorilor UE.
În plus, raportul pune sub semnul întrebării eficacitatea investigațiilor, urmăririlor penale și a hotărârilor judecătorești privind cazurile de corupție din Ungaria. El indică amenințări la adresa independenței politice a presei din Ungaria.
A fost făcută publică de vicepreședintele Comisiei, Vera Jourova, responsabil pentru „Valori și transparență”, și de comisarul pentru justiție Didier Reynders.
Marți, prim-ministrul maghiar Viktor Orban a cerut fără succes demisia doamnei Jourova, care vineri a descris Ungaria în presa germană drept „o democrație bolnavă”.
Ungaria este singura țară din UE în care „știrile false” sunt narațiunea oficială, potrivit politologului maghiar Peter Kreko.
Aceste informații false, nefondate, sunt transmise de mass-media și televiziunea publică, aproape de putere, explică dl Kreko.
Anul acesta, Twitter a șters mai multe mesaje de la președintele american Donald Trump, invocând dezinformări.