Donald Trump a declarat că Statele Unite sunt „Cu 25 de ani înaintea Rusiei și Chinei” în domeniul tehnologic al submarinelor nucleare. În emisiunea „Sens Național” cu Sorin Manea, col. (r) Tudor Păcuraru și jurnalistul Mihai Rusu au analizat semnificația militară și politică a mesajului transmis de fostul președinte american către Moscova.
Afirmația lui Trump, făcută cu tonul său caracteristic de forță, a fost interpretată ca un semnal strategic. Subiectul a fost dezbătut în platoul „Sens Național” cu Sorin Manea, unde invitații au explicat de ce flota submarinelor americane reprezintă, în realitate, cea mai puternică armă a lumii moderne.
„La orice moment al acestui an există cinci submarine americane pe trasee de patrulare. Nici măcar echipajele nu știu care sunt aceste trasee. Știe numai ofițerul navigației și comandantul”, a explicat col. (r) Tudor Păcuraru. „În momentul în care președintele Statelor Unite bagă sistemul în Defcon 3, două dintre submarine sunt luate și băgate în zona fail-safe, zona aia de tragere. Despre ce este vorba? Sunt niște zone a căror amplasament este secret”, a specificat colonelul la Sens TV.
Păcuraru a evidențiat diferența uriașă față de Rusia: „Rusia nu are posibilitatea să asigure siguranța bastioanelor sale nucleare. Nu mai are flota aeriană și maritimă necesară.” El a precizat că „Submarinele americane pot lovi simultan din mai multe puncte ale globului, fără a fi detectate.”
Jurnalistul Mihai Rusu a întărit concluzia: „Aici Mr. President are dreptate. Nu se compară armata americană cu armata rusă. NATO ar încheia războiul cu Rusia într-o săptămână.” Colonelul Păcuraru a subliniat și avansul tehnologic al SUA: „Marina americană a început să lucreze din anii ’70 la detonatoare cu inteligență artificială. Precizia este atât de mare încât nicio țintă nu poate rezista.”
Articolul Trump sfidează Rusia: „Am trimis un submarin nuclear, cea mai letală armă creată vreodată” apare prima dată în Snews.ro.