Suedia își regândește strategia de securitatea și dacă este cu adevărat mai bine să adere la NATO, scrie Politico.
Mai sunt doi ani până la următoarele alegeri și dezbaterea cu privire la aderarea la alianța de apărare occidentală se intensifică.
Actualul guvern minoritar al social-democraților și verzilor – plus aliații lor, Partidul de Stânga – rămân ferm împotrivă, citând valoarea neutralității în ceea ce ei consideră o lume polarizantă.
Pe de altă parte, patru partide de centru-dreapta aliate în mod tradițional – Partidul Moderat, Liberalii, Partidul de Centru și Creștin-Democrații – sunt în favoarea acestuia, spunând că Suedia are nevoie de securitatea apărării, garanțiile oferite de aderarea la NATO.
Partea pro-NATO a obținut o mare victorie săptămâna trecută, când democrații de extremă dreaptă din Suedia, care doresc o cooperare mai strânsă cu blocul de centru-dreapta într-o serie de domenii politice, au inversat poziția anterioară anti-NATO și au susținut o moțiune pentru Suedia va adopta așa-numita opțiune NATO – permițându-i să adere la NATO la un moment dat în viitor. Parlamentul a votat în favoarea moțiunii cu 204 de voturi pentru și 145 de voturi împotriva.
„Problemele de apărare nu sunt în mod normal pe ordinea de zi a alegerilor, dar, din moment ce democrații din Suedia și-au mutat poziția, am putea vedea cu mult mai mult interes”, a declarat Allan Widman, parlamentar al Partidului Liberal și purtător de cuvânt al apărării politică.
Adoptarea unei „opțiuni NATO” nu este un angajament de aderare – Finlanda are o astfel de opțiune din 1995 și rămâne în afara pactului – dar este văzută pe scară largă ca o mișcare în această direcție. Guvernul a recunoscut la fel de mult refuzând până acum să acționeze în acest sens.
Ministrul de externe Ann Linde a numit sprijinul parlamentar pentru această mișcare „un eveniment negativ semnificativ pentru securitatea suedeză”.
Pentru Suedia, aderarea la NATO ar fi o mare schimbare de politică, deoarece ar pune capăt a peste 200 de ani de neutralitate militară oficială. Țara nu a luat parte oficial într-un război de când Napoleon înainta în întreaga Europă și, în ultimii ani, a căutat să își creeze un rol diplomatic că arbitru internațional imparțial, dezvoltând în același timp un parteneriat mai strâns cu NATO.
