Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a transmis un avertisment dur Kremlinului: alianța este pregătită să apere „Fiecare centimetru de teritoriu aliat”. La „Sens Național” cu Sorin Manea, au fost analizate vulnerabilitățile de pe flancul estic, dar și mesajele transmise de NATO.
Într-o declarație consemnată de „The Guardian”, Rutte a subliniat: „Alianța este pregătită și dispusă să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat. Angajamentul nostru față de apărarea colectivă este neclintit. Rusia trebuie să înceteze imediat acest tipar periculos.
Mihai Rusu a pus accent pe lacunele apărării aeriene: „Cele trei avioane rusești care au survolat spațiul NATO erau dotate și cu rachete. În timp ce, cele două avioane italienești, care au fost înlocuite de două avioane germane Eurofighter, nu aveau muniție asupra lor. Deci iată ce diferențe colosale sunt în aceste operațiuni.” Jurnalistul a adăugat că există probleme de reacție și coordonare: „Este vorba de rapiditate maximă în momentul în care 13 minute zboară niște avioane deasupra spațiului NATO, mai ales în Estonia. Iată și aici sunt anumite soluții pe care NATO le-a găsit.” El a menționat și diferențele dintre armatele din regiune: „Să nu uităm că în Lituania e o brigadă mare germană. Să nu uităm că în Polonia armata poloneză este foarte bine dotată. Nu se compară cu armata românească.”
Valentin Lixandru a atras atenția că, dincolo de fermitatea declarațiilor, există realități îngrijorătoare pentru România: „Unde suntem dispuși? Rusia, dacă va ataca spre țările NATO, va ataca pe cale terestră. Unde va ataca? Va ataca în țările Baltice, va ataca spre Polonia și, cred eu, poate, extrem de probabil, bineînțeles, și către România. (…) Veriga slabă pare să rămână tot România.”
Avertismentul lui Rutte întărește unitatea NATO, dar analiza invitaților arată că există diferențe majore de pregătire între state, iar România rămâne un punct vulnerabil pe harta de securitate a Europei.
Articolul Rutte avertizează Rusia: „Apărăm fiecare centimetru NATO” apare prima dată în Snews.ro.