Primul salt de „parașutism solar” din lume a avut loc marți în Elveția. Pentru prima oară la nivel mondial, un parașutist a sărit de la bordul unei aeronave alimentate cu energie solară, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Aeronava a zburat la altitudinea de 1.520 de metri, deasupra vestului Elveției. Avionul electric este un prototip care poate duce la bord două persoane și din care a sărit parașutistul Raphael Domjan, care a atins în cădere viteza de 150 de kilometri pe oră.
Zborul face parte din proiectul SolarStratos, care își propune să ducă primul avion electric alimentat cu energie solară până în stratosferă, la înălțimea de 20.000 de metri. Raphael Domjan, care este și inițiatorul proiectului, vrea să atingă acest obiectiv împreună cu echipa sa în anul 2022.
„Astăzi au avut loc mai multe premiere, dar cea mai importantă este aceea că, pentru prima oară, cineva sare dintr-o aeronavă electrică. Şi este un fapt care schimbă viitorul acestui sport pentru paraşutişti”, a declarat Domjan la aterizare.