O reinterpretare agresivă a doctrinei Monroe, denumită „Trump Corollary”, marchează schimbarea strategică majoră a Statelor Unite: Europa pierde prioritate, iar continentul american devine centrul noii politici externe. Conform acestei logici, SUA urmăresc limitarea accesului Chinei și Rusiei în America Latină, în timp ce extinderea NATO este blocată, afectând direct aspirațiile Moldovei, Georgiei și Ucrainei. Analiza realizată de Sorin Zaharia la Sens TV arată cum noua viziune americană redefinște relația cu Europa, criticând dependențele energetice și economice ale acesteia și atenționând asupra consecințelor pentru estul continentului.
Analistul de relații internaționale Sorin Zaharia a explicat în cadrul emisiunii „Sens Național” cu Sorin Manea, o nouă formulare geopolitică ce influențează deja discursul politic american: așa-numitul „Trump Corollary”. Conceptul reprezintă o extensie a celebrei doctrine Monroe, adaptată la viziunea administrației conduse de Donald Trump, și marchează schimbări majore în prioritățile strategice ale Washingtonului.
Zaharia descrie această doctrină extinsă drept o repoziționare radicală a intereselor Statelor Unite:
„Acum asistăm la un corolar Trump, dacă vreți, la strategia, la doctrina Monroe și, ca să rezum într-o singură paradigmă, o singură lozincă, ceea ce spune acest corolar este America pentru americani. Iar când spun America, mă refer la ambele Americi, atât la America de Nord, cât și la întreaga America Latină.”
Această orientare implică o schimbare semnificativă a priorităților Washingtonului:
„Practic, aici asistăm la mutarea atenției americane de pe Europa, de pe alianța cu statele europene, pe zona latino-americană.”
Analistul arată că în viziunea americană, continentul latino-american este „curtea din față”, un spațiu care trebuie protejat de influențele marilor puteri rivale:
„Americanii au grijă și de curtea lor din față, dacă pot să mă exprim așa, e vorba de America Latină. Pentru că, în această doctrină, referitor la America Latină, se prevede interzicerea accesului Chinei și Federației Ruse pe continentul latino-american.”
Prin urmare, Rusia nu dispare din radarul american, dar este integrată într-o logică diferită, una axată pe controlul influențelor în emisfera vestică:
„Rusia nu este chiar în afara atenției americane în mod total, dar este corelată cu interesul american din America Latină.”
Un al doilea aspect al acestei noi paradigme vizează relația Americii cu Europa. Zaharia subliniază că, în această doctrină, Europa este descrisă într-o manieră critică:
„Europa este calificată ca fiind o erodare civilizațională. Și, de asemenea, în același capitol, se spune că America se va opune oricărei extinderi a NATO.”
Această schimbare are implicații masive pentru trei state care, până recent, erau considerate candidate potențiale la extinderea NATO: Republica Moldova, Georgia și Ucraina. Zaharia detaliază:
„NATO avea în atenție, în principiu, trei state pe care le viza pentru extindere: Republica Moldova, Georgia și, mai nou, Ucraina.”
Situația Ucrainei este însă blocată pe termen nedefinit:
„Ucraina nu va mai putea niciodată, sau cel puțin o bună perioadă de timp, să intre în NATO, din mai multe motive. În primul rând, din considerentul existenței unui conflict, iar NATO nu acceptă în interiorul organizației sale state pe teritoriul cărora sunt deja conflicte existente.”
Antiteza clasică este exemplul Cipru, pe care Zaharia îl clarifică imediat:
„Ați putea să-mi spuneți aici: da, da, uitați, în Cipru există un conflict, dar NATO a acceptat totuși Cipru. E foarte simplu: acolo era vorba de două state NATO. Aici vorbim de un stat NATO și, eventual, de Ucraina și Rusia, una dintre puterile regionale ale globului.”
Nici Georgia nu mai reprezintă un candidat viabil, din cauza orientării politice interne:
„Georgia nu mai poate să acceadă în NATO, cel puțin o perioadă de timp, pentru că la conducerea Georgiei se află o grupare politică pro-rusă.”
Zaharia subliniază tranșant concluzia:
„NATO nu are niciun interes să bage Ucraina în interiorul organizației. Ar fi, vorba românească, ca și cum ai introduce mortul în casă.”
În ceea ce privește Republica Moldova, Constituția exclude explicit aderarea la NATO, însă există o excepție majoră:
„La Republica Moldova este trecut în Constituție faptul că nu va adera la NATO, însă, dacă vreodată Republica Moldova va dori să adere, are o soluție: unirea cu România. Și atunci Republica Moldova automat se va alătura NATO.”
Analistul subliniază că Washingtonul cunoaște foarte bine aceste limite și scenarii. Prin urmare, noua doctrină americană reflectă realist posibilitățile și restricțiile geopolitice din regiune.
În a doua parte a intervenției sale, Zaharia analizează criticile formulate de Donald Trump la adresa Europei, în special a Europei de Vest. Liderul american reproșează Europei dependențele care au alimentat vulnerabilități strategice majore:
„Spune că Europa singură și-a creat probleme prin dependența energetică de o țară non-NATO. O țară care oricând putea să fie un potențial inamic.”
Referirea este la importurile masive de hidrocarburi din Rusia:
„Se referă la petrolul și gazele naturale importate de Europa din Federația Rusă.”
Trump critică și relocarea industriei europene către China, un proces masiv de externalizare:
„Statele Uniunii Europene, și în special Germania, au preferat să își transfere unitățile de producție și tehnologie către China. A ajuns ca întregi domenii de activitate industrială să fie externalizate din Europa spre China.”
Aceeași logică se aplică și față de Iran, un adversar tradițional al SUA:
„Statele NATO din Europa au preferat să facă afaceri și să investească în Iran, un alt dinamic tradițional al Statelor Unite.”
Analistul amintește rapid cât de repede au revenit investițiile europene în Iran imediat după ridicarea sancțiunilor:
„Nici bine nu se ridicaseră sancțiunile împotriva Iranului și state precum Franța, Germania, Italia deja încheiau contracte cu Iranul.”
Zaharia concluzionează că aceste decizii au dezavantajat Europa de Est, care ar fi avut nevoie de investiții și cooperare tehnologică:
„Toate acestea în dauna statelor din Europa de Est sau de Sud-Est.”
Doctrina Monroe, formulată în 1823, stabilea că America aparține exclusiv sferelor de influență ale SUA, excluzând intervenția puterilor europene. Corolarul formulat informal în jurul politicii trumpiste reinterpretează această doctrină în cheia competiției globale cu China și Rusia. Europa, confruntată cu vulnerabilități energetice și industriale, devine un actor secundar în prioritățile Washingtonului. Extinderea NATO este blocată de realități geopolitice și de riscul unui conflict direct cu Rusia.
Noua orientare americană poate reduce semnificativ implicarea SUA în securitatea europeană, crescând presiunea asupra NATO și asupra statelor est-europene. Ucraina, Georgia și Republica Moldova rămân într-o zonă gri de securitate, vulnerabile la presiuni externe. În plan economic, criticile privind dependențele Europei scot în evidență necesitatea unei reindustrializări și a reducerii expunerii la actori ostili. România și alte state din regiune pot resimți atât vulnerabilități, cât și oportunități în această reconfigurare globală.
Articolul Noua doctrină Trump zguduie Europa: NATO nu se mai extinde, iar SUA mută atenția spre America Latină apare prima dată în Snews.ro.