Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, face o vizită oficială în Israel și Palestina

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, se află în timpul zilelor de miercuri și joi în vizită oficial în Israel și Palestina, pentru a discuta chestiuni legate de colaborare politică, economică și de securitate, transmite Agerpres.

Vizita lui Bogdan Aurescu include întrevederi cu miniștri și premierii celor două țări cu care România se află în relații de prietenie. Discuțiile vor fi centrate pe dezvoltarea, aprofundarea și diversificarea relațiilor bilaterale dintre România și cele două state.

De asemenea, vor fi discutate aprofundat cele mai recente evoluții din regiune în ceea ce privește încheierea unei păci în Orientul Mijloci, proces față de care România își exprimă susținerea.

În cadrul vizitei din Israel, Ministrul de Externe își propune și începerea pregătirilor pentru cea de a treia reuniune comună a celor două Guverne „în baza stadiului excelent al relaţiilor româno-israeliene”, întreținute neîntrerupt timp de șapte decenii.

Articolul precedentUn test rapid pentru COVID-19 va fi lansat la sfârșitul lunii de grupul farmaceutic Roche
Articolul următorUn parc fotovoltaic din Tulcea a fost afectat de un incendiu de vegetație care s-a întins pe 11 hectare