Angela Merkel a denunțat joi „uciderea” afro-americanului George Floyd de către polițiști și „rasismul” care, potrivit ei, lovește o „societate americană foarte polarizată”, potrivit AFP.
„Cerințele mele în politică sunt întotdeauna să încerc să adun oamenii, să îi împace”, a răspuns și cancelarul, atunci când a fost întrebat de postul public german de radio ZDF despre stilul politic, pe care l-a considerat „foarte controversat” la Donald Trump.
Procurorul care investighează moartea lui George Floyd în Minneapolis a reclasificat faptele drept omucidere voluntară, acuzându-l pe ofițerul de poliție care l-a asfixiat pe Floyd de „omor premeditat”, iar pe ceilalți trei ofițeri de poliție de la fața locului de complicitate, a anunțat miercuri senatorul local Amy Klobuchar, potrivit AFP.
Manifestațiile din Statele Unite provocate de moartea unui bărbat de culoare, George Floyd, în timp ce era arestat, au fost mult mai liniștite miercuri, după mai multe nopți de proteste care au escaladat în confruntări cu poliție, jafuri și incendieri, potrivit Reuters.