Un tânăr francez convertit la islam, Tyler Vilus, care a luptat în Siria alături de gruparea Stat Islamic, a fost condamnat vineri, la Paris, la 30 de ani de închisoare pentru crime comise în Siria în perioada 2013 – 2015, potrivit Agerpres.
Acesta a fost arestat în Turcia în urmă cu cinci ani în timp ce se pregătea să prindă un zbor spre Praga.
Procurorii au susţinut în faţa instanţei că tânărul intenţiona să conducă echipa de luptători şi atentatori sinucigaşi care au comis atentatul din Paris în noiembrie 2015, dar nu au putut să demonstreze acest lucru.
Vilus, care s-a convertit la islam la vârstă de 21 de ani, a negat orice legătură cu atentatul din 13 noiembrie 2015, dar a recunoscut pentru prima dată că a părăsit câmpul de luptă sirian pentru a „muri cu arma în mână”, notează Reuters.
Pe numele său de luptător Abu Hafs, acesta a declarat instanței că „În adâncul sufletului, am ştiut că atunci când voi pleca, voi muri. Este o cale fără întoarcere”.
Deşi procurorii nu au putut dovedi că Vilus a ucis, ei au convins instanţa că acuzatul face parte dintr-o grupare organizată care a comis crime. Conform legii franceze, pedeapsa este
aceeaşi.