Tirul de focuri din interiorul și din apropierea Fâșiei Gaza va fi oprit, după ce autoritățile din Israel și gruparea islamistă palestiniană Hamas au anunțat luni că vor semna un acord în acest sens, transmite AFP, citat de Agerpres.
Schimbul de focuri a început în urmă cu mai bine de o lună, după ce palestinienii au trimis pe 6 august în Israel un șir de baloane incendiare care au provocat peste 400 de incendii, iar ca replică, Israelul a început să bombardeze Fășia Gaza în aproape fiecare noapte.
De asemenea, Israelul a reacționat la atacul palestinian blocând accesul pescarilor din Gaza la Marea Mediterană, închizând singurul punct de trecere vamală a mărfurilor între Israel și Gaza și oprind livrările de carburant pe teritoriul palestinian, ceea ce a cauzat închiderea singurei centrale electrice din Gaza.
Israelul va pune capăt tuturor acestor replici în urma discuțiilor purtate cu mai multe părți: „La finalul dialogului şi diferitelor contacte, cel mai recent cu emisarul Qatarului, Mohammed al-Emadi, a fost încheiat un acord pentru a opri escaladarea şi a pune capăt agresiunii sioniste”, anunță un comunicat al biroului liderului politic Hamas.
În timpul schimburilor de focuri, câțiva oameni au fost răniți și patru palestinieni ai Jihadului Islamci au murit după explozia unei bombe pregătite de aceștia pentru Israel.