Programul de exerciții militare americano-poloneze „Defender-Europe 20 Plus” a început vineri în vestul Poloniei, conform Agerpres. Aproximativ 6.000 de militari din Statele Unite și Polonia vor participa la acest program, care se va desfășura timp de două săptămâni, până la 19 iunie.
Planul inițial al programului era mult mai ambițios: circa 20.000 de militari americani ar fi urmat să aterizeze în Europa pentru ceea ce ar fi trebui să fie cel mai mare exercițiu militar american pe teritoriul altei țări din ultimii 25 de ani.
Planul inițial a fost însă modificat de condițiile sanitare impuse de pandemia de coronavirus. Spre exemplu, Germania și-a retras participarea la program în luna martie.
Potrivit unui responsabil militar american, toți participanții au fost testați negativ pentru coronavirus la plecarea din State, iar testele vor fi reluate la intervale regulate de-a lungul desfășurării programului.