Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va onora cu prezenţa sa coperta viitorului număr al revistei franceze de satiră Charlie Hebdo, a postat marţi publicaţia, o decizie care probabil va escalada războiul declaraţiilor între liderul turc şi susţinătorii occidentali ai libertăţii de expresie, relatează dpa.
Postarea de marţi prezintă o copertă cu o caricatură cu Erdogan stând pe un scaun şi ridicând fusta unei femei, cu comentariul „Erdogan este foarte distractiv în privat”.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut luni boicotarea produselor franțuzești, plasându-se astfel în fruntea unei coaliții a lumii musulmane împotriva lui Emmanuel Macron, care a apărat libertatea de a-l caricaturiza pe profetul Mahomed, scrie AFP.
„La fel cum unii în Franța spun +nu cumpărați mărci turcești+, mă adresez aici națiunii mele: în special nu mai acordați atenție mărcilor franțuzești, nu le mai cumpărați”, a declarat Erdogan, într-un discurs susținut la Ankara.
În două rânduri, în acest week-end, președintele turc a pus în discuție „sănătatea mentală” a președintelui Emmanuel Macron, acuzând pozițiile sale față de musulmani.
Erdogan a depus o plângere penală împotriva politicianului olandez Geert Wilders, susţinând că acesta l-a insultat pe social media, transmit Reuters și Politico.
Wilders a postat sâmbătă o caricatură a lui Erdogan sub care a scris „terorist”.