Erdogan a făcut o vizită simbolică la fosta bazilică Sfânta Sofia din Istanbul

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut duminică o vizită simbolică la fosta bazilică Sfânta Sofia de la Istanbul, prima astfel de vizită după controversata decizie de retransformare a acestui edificiu în moschee, relatează AFP, citată de Agerpres.

În timpul scurtei vizite, Erdogan a inspectat lucrările de reconversie a interiorului clădirii.

Potrivit Autorităţii turce pentru probleme religioase (Diyanet), 500 de persoane vor participa la prima rugăciune musulmană colectivă ce va avea loc în Sfânta Sofia pe 24 iulie.

Vizita intervine cu câteva zile înainte de prima slujbă musulmană la Sfânta Sofia după retransformarea sa în moschee. Această slujbă este prevăzută pentru vineri, 24 iulie, şi deocamdată nu se ştie dacă şeful statului turc va lua parte la ea.

Operă arhitecturală majoră construită în secolul al şaselea de bizantini care îşi încoronau acolo împăraţii, Sfânta Sofia este de asemenea una dintre principalele atracţii turistice din Istanbul, cu circa 3,8 milioane de vizitatori în 2019. Convertită în moschee după ocuparea Constantinopolului de către otomani în 1453, ea a fost transformată în muzeu în 1934 de către liderul tinerei republici turce, Mustafa Kemal, dornic să o „ofere umanităţii”.

Articolul precedentJoseph Biden are un avans de 15% în sondaje in fața lui Donald Trump
Articolul următorPe litoral, turiștii se înghesuie în apă, deși e steagul roșu arborat