Doi bărbați care ar fi păcălit un medic să cumpere o „lampă magică a lui Aladdin” pentru aproximativ 80.000 de euro, evocând chiar că este făcătoare de minuni, au fost arestați în India, potrivit oficialilor citați de The Guardian.
Laeek Khan s-a adresat poliției din nordul statului Uttar Pradesh după ce și-a dat seama că lampa nu are puteri magice, așa cum este descris în povestea populară despre Aladdin și geniul său care îi oferă dorințe, care apare atunci când este frecată lampa.
„Înșelătorii au încheiat un acord pentru mult mai mult, dar medicul a plătit aproximativ 7 milioane de rupii (aproape 80.000 de euro)”, a declarat pentru AFP Amit Rai, un ofițer superior. El a spus că bărbații au fost joi arestați preventiv.
„Soția unuia dintre acești bărbați a fost, de asemenea, implicată în fraudă. Ea nu a fost găsită încă”, a spus Rai.
În plângerea sa, depusă duminica trecută, Khan a spus că unul dintre bărbați s-a prefăcut că este ocultist și a făcut să apară din lampă un „djinn”, sau o figură supranaturală, a informat presa locală. Dar când Khan l-a întrebat dacă poate atinge figura sau să ducă lampa acasă, aceștia au refuzat, spunând că i-ar putea provoca rău, se arăta în plângere.
În cele din urmă i-au vândut lampa, promițând că va aduce sănătate, avere și noroc. Khan a declarat că ulterior și-a dat seama că „geniul” era de fapt doar unul dintre bărbații deghizați.
„Bărbații au înșelat și alte familii folosind același mod de operare. Suma totală de bani implicată se ridică la câteva milioane de rupii ”, a spus Rai.