Cum s-a făcut de râs Thailanda în lupta cu drogurile: Cea mai mare captură de ketamină, de fapt un agent de curățare

Ministrul Justiției din Thailandei susține că afirmația conform căreia s-a confiscat ketamina în valoare de aproape 1 miliard de dolari s-a dovedit a fi o „neînțelegere”. De fapt, captura ar fi compusă din saci cu agenți de curățare, conform BBC

În schimb, testele de laborator au constatat că substanța era fosfat trisodic – un compus utilizat în mod obișnuit ca agent de curățare.

Somsak Thepsuthin, ministerul justiției din Thailanda a spus că o „eroare tehnică” la testarea pe teren a dus la declarația inițială falsă.

Oficialii au confiscat substanța la începutul acestei luni și au declarat că este cea mai mare confiscare de ketamină din Thailanda.

Ketamina este folosită pe scară largă ca anestezic, dar datorită efectelor sale halucinogene este considerată și ca un „drog de petrecere”. Poate provoca vătămări corporale grave și poate fi fatal dacă este utilizat în exces.

Fosfatul trisodic, o substanță sub formă de pulbere albă, poate fi utilizat în îndepărtarea petelor sau chiar ca aditiv alimentar.

Thepsuthin susține că neînțelegerea a avut loc deoarece testele preliminare, care devin reactive în prezența clorhidratului de ketamină, reacționează la fel și la fosfatul trisodic.

Potrivit Reuters, au fost găsite în total 475 de pungi cu substanță.

„Drogurile sunt cea mai mare cantitate confiscată vreodată în Thailanda, cu o valoare estimată la 28,7 miliarde de baht (950 milioane dolari; 710 milioane de lire sterline) în funcție de prețul cu amănuntul”, a declarat reporterilor Wichai Chaimongkhol, secretar general al ONCB, după captură, potrivit unui raport al The Nation.

Ulterior, Somsak a recunoscut că nu a fost așa.

Articolul precedentTradiție americană: Trump a ”grațiat” un curcan înainte de Ziua Recunoștinței, dar a evitat orice contact cu presa
Articolul următorMașină cu sloganul ”Opriți politica globalistă” pe ea, a intrat în poarta clădirii cabinetului Angelei Merkel