Regimul nord-coreean a derulat, chiar în inima capitalei, o afacere imobiliară secretă, prin care blocul de protocol al ambasadei din București a fost închiriat unei companii românești, care apoi l-a subînchiriat zecilor de persoane și firme. Investigația realizată de RISE Project arată cum ambasada a transformat o clădire aflată pe terenul statului român într-o sursă de profit, în pofida sancțiunilor internaționale impuse regimului de la Phenian.
Ambasada Coreei de Nord, afacere pe teren românesc
România este una dintre puținele țări din Uniunea Europeană care mai găzduiesc o ambasadă a Coreei de Nord. Reprezentanța diplomatică se află în zona de nord a Bucureștiului, lângă Parcul Herăstrău, într-un imobil dat în folosință gratuită pentru 90 de ani, în 1977, de regimul Nicolae Ceaușescu. Terenul aparține statului român.
Potrivit investigației RISE Project, în curtea ambasadei se află un bloc de protocol care a devenit, în timp, centrul unei scheme imobiliare ilegale. Contractul, semnat în 2011, a permis unei firme private să exploateze imobilul contra sumei de 10.000 de euro pe lună.
„Sunt în total 25 de apartamente (…) O singură firmă a primit de la regimul nord-coreean dreptul să închirieze toate apartamentele din bloc. Banii sunt încasați direct de compania IMA Partners SRL, care are un contract exclusivist cu Guvernul de la Phenian”, arată publicația.
Contract exclusiv cu Phenianul și datorii neplătite
După semnarea contractului, omul de afaceri Marius Iliev a renovat clădirea, primind atunci aprobarea autorităților române. În același timp, înțelegerea cu ambasada prevedea și construirea unui bloc nou de șase etaje pe același teren, proiect care nu a mai fost finalizat.
Iliev a declarat pentru RISE Project că nu a mai plătit chiria „de 7-8 ani”, invocând sancțiunile internaționale impuse Coreei de Nord, dar că încă folosește imobilul pentru a-și recupera investițiile.
„Aceste investiții nu ni le-am recuperat. Ca să ni le recuperăm, singura soluție este utilizarea bunului până ne acoperim pierderile. I-am anunțat că nu le mai dau chiria din momentul în care s-au impus sancțiunile”, a spus el.
Ambasada Coreei de Nord nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor RISE Project, iar Ministerul Afacerilor Externe nu a comentat mențiunea din contract care arată că, în 2011, autoritățile române și-ar fi dat acordul pentru renovare și pentru construcția unui nou imobil.
Articolul Coreea de Nord, implicată într-o afacere imobiliară în București apare prima dată în Snews.ro.