O companie, obligată să-și redenumească brandul de brânză după zeci de ani de critici rasiste

O companie australiană și-a redenumit oficial un faimos brand de gustări pe bază de brânză după ani de zile de critici din cauza conotațiilor rasiste, scrie CNN.

”Coon Cheese”, care este vândut de peste 80 de ani în Australia, va fi acum denumit ”Cheer Cheese”, apărând în noua formă începând din iulie, susține compania.

Compania Saputo Dairy Australia susține că este cel mai mare producător de produse lactate din țară. Aceștia au insistat că numele ”Coon Cheese” este dedicat fondatorului Edward William Coon.

Dar cuvântul ”coon” are și o conotație puternic rasistă, fiind o jignire orientată spre cei de culoare.

Decizia companiei vine după zeci de ani de critici. Alte companii mari au făcut aceleași schimbări după protestele Black Lives Matter.

Produsul celor de la Aunt Jamina, ”Quaker Oats” și ”Mars”, al celor de la Uncle Bens, vor avea parte de un rebranding datorită unor critici ale activiștilor anti-rasism.

Articolul precedentSindicaliști din poliție, administrație publică, asistență socială și penitenciare, miting astăzi la Ministerul Muncii
Articolul următorGuvernul federal al Statelor Unite a executat prima femeie după aproape 70 de ani / De ce a fost acuzată?