Compania americană Ben and Jerry’s își retrage publicitatea de pe Facebook, atât timp cât platforma permite propagarea mesajelor rasiste

Producătorul american de înghețată, Ben and Jerry’s, se alătură companiilor care și-au retras publicitatea de pe platforma Facebook de-a lungul lunii iulie, pe fondul tensiunilor create de protestele anti-rasism, transmite BBC.

Acțiunea companiei face parte dintr-o campanie prin care platformei Facebook i se cere să pună în aplicare reguli mai drastice privind conținutul cu caracter rasist sau care instigă la ură.

Compania a postat un mesaj pe platforma Twitter prin care anunță că va retrage toată publicitatea plătită de pe rețelele Facebook și Instagram din Statele Unite, alăturându-se tuturor celor care cer companiei de social media să ia măsuri mai drastice „pentru a împiedica situația în care platforma este folosită pentru a separa nația, a oprima votanții, a crește flăcările rasismului și violenței și a submina democrația.”

În această săptămână s-au mai alăturat platformei și companiile Upwork și Mozilla.

Săptămâna trecută Facebook a anunțat că își va revizui politicile de funcționare, „pentru a asigura diversitate și transparență în luare deciziilor și în felul în care politicile de funcționare sunt aplicate, împreună cu a promova justiția rasială”.

Articolul precedentSegway: sfârșitul vehiculului pe doua roti care promitea revoluționarea transportului în oraș
Articolul următorVIDEO Ruta Bisericilor de Lemn din judeţul Bihor, prima rută cultural turistică recunoscută de Ministerul Economiei