Sens TV

Britanicii au negociat pe ascuns cu Vladimir Putin. Europa se teme de influența lui Donald Trump

Britanicii au negociat pe ascuns cu Vladimir Putin. Europa se teme de influența lui Donald Trump

Guvernul Marii Britanii a încercat să deschidă un canal informal de comunicare cu Vladimir Putin, temându-se că negocierile directe dintre Washington și Moscova ar putea marginaliza interesele europene. Analistul politic Vlad Bujdei-Tebeica explică în emisiunea „Sens Național” cu Sorin Manea, difuzată pe Sens TV, miza acestor demersuri și avertizează că administrația Trump are un impact „minimal spre deloc” în negocierile privind Ucraina

Potrivit relatărilor, Jonathan Powell, consilier britanic pe securitate națională, l-a contactat pe Iurii Ușacov, unul dintre principalii consilieri ai lui Vladimir Putin, în încercarea de a identifica o formulă informală de dialog. Discuția nu a decurs însă conform așteptărilor, iar cei doi oficiali nu au reușit să ajungă la un cadru comun pentru continuarea negocierilor. Kremlinul a confirmat ulterior contactul, sugerând că britanicii au prezentat poziția europeană fără a manifesta aceeași disponibilitate față de perspectiva Rusiei.

Analistul politic Vlad Bujdei-Tebeica a explicat în cadrul emisiunii „Sens Național” cu Sorin Manea că astfel de inițiative sunt firești în contextul geopolitic actual și reflectă preocupările Europei privind poziționarea administrației Trump în raport cu Rusia. Acesta a subliniat că demersul Marii Britanii nu reprezintă o abatere, ci o încercare de a reechilibra jocul diplomatic:

„Cred că e natural pentru un stat să încerce să deschidă astfel de canale diplomatice de negociere, mai ales în situații de genul ăsta. În general, toate sancțiunile care îi sunt impuse Rusiei sunt impuse pe anumite categorie, fie că sunt pe importuri, pe exporturi de bunuri, de produse, de servicii financiar și așa mai departe. Însă, în ceea ce privește comunicarea dintre spațiul european și Rusia, cred că dacă într-adevăr se adevărește ceea ce zicea Marea Britanie, cum că Comisia Europeană a dat un dăver de soft acestor inițiative de a negocea, putem să o înțelegem ca pe un semnal din partea Uniunii Europene, cum că încearcă să îl înlăture pe Trump de la masa negocierilor, tocmai pentru că e clar că impactul pe care îl are Trump în aceste negocieri este minimal spre deloc”, a afirmat Vlad Bujdei-Tebeica.

Analistul a comentat și discursul triumfalist al lui Donald Trump în legătură cu întâlnirile sale cu Vladimir Putin. În timp ce Trump le-a prezentat drept un pas decisiv spre pace, Vlad Bujdei-Tebeica consideră că realitatea diplomatică arată contrariul:

„Am văzut toate aceste ultimele întâlniri dintre Trump și Putin, care au fost prezentate cu atâta fast și cu atâta celebrare, cumva Trump spunându-i că este pe cale să mai aducă pace în încă un conflict din cele cu care se laudă în ultima vreme. Însă, e destul de clar, mai ales pentru lumea diplomatică europeană, că Trump, cel puțin în momentul de față, este jucat de către Putin. Putin se folosește de aceste întâlniri ca să arate că lumea occidentală relegitimează, să zicem, poziția în acest conflict”, a spus Vlad Bujdei-Tebeica în cadrul emisiunii „Sens Naționalcu Sorin Manea.

Acesta a explicat că Moscova urmărește recâștigarea statutului de actor global credibil, iar întâlnirile cu Trump îi oferă vizibilitatea necesară pentru a proiecta această imagine. Din acest motiv, spune analistul, Rusia nu este neapărat interesată să negocieze cu Londra sau cu Bruxellesul:

„Suntem, din nou, tratați ca niște actori cu care ne așezăm la masă și cu care negociăm, nu suntem neapărat puși în acea poziție de stat parial, lăsat deoparte și izolat de comunitatea internațională. Și cred că, în acest context, poate să vină, da, din partea spațiului european, o delegare a Marii Britanii să încerce să negocieze cu Putin în acest caz. Problema pentru cei care au dus negociările din partea Marii Britanii e că, cel mai probabil, nici Putin nu este neapărat interesat să ducă aceste negociări mai departe, tocmai pentru că preferă să-l păstreze pe Trump ca, ce obțin în spațiul public, să-l păstreze pe Trump ca, să zicem, partenerul principal de discuții, tocmai pentru că discuțiile cu Trump sunt mult mai high profile, să zic așa, au o mult mai mare vizibilitate și, cumva, în același timp, îi împinge și capitalul lui Vladimir Putin de imagine mai sus, pentru că, iată, este vorba aia, liderul global care reușește să-l aducă pe Trump la masă și, față de care Trump se dă peste cap, din nou și din nou și din nou să-i satisfacă nevoile pentru a înceta acest conflict”, a afirmat Vlad Bujdei-Tebeica.

În paralel, tensiunile dintre Statele Unite și Rusia rămân ridicate. Summitul Trump-Putin din Alaska, desfășurat în august, nu a generat progrese pentru un armistițiu, iar sancțiunile anunțate recent de Washington și Londra împotriva companiilor energetice ruse Rosneft și Lukoil au amplificat presiunile asupra Kremlinului. În acest climat dominat de incertitudine, Europa încearcă să își redefinească rolul strategic, iar încercarea Marii Britanii de a stabili un canal propriu de comunicare cu Moscova se înscrie în această logică.

Declarațiile lui Vlad Bujdei-Tebeica din cadrul emisiunii Sens Național cu Sorin Manea pun în lumină vulnerabilitățile actuale ale Europei și modul în care relațiile dintre Washington, Moscova și capitalele europene modelează direcția negocierilor privind Ucraina.

În ianuarie, Guvernul Marii Britanii, prin consilierul Jonathan Powell, a încercat să stabilească un canal informal de dialog cu Kremlinul, temându-se că Europa este marginalizată de negocierile directe dintre administrația Trump și Vladimir Putin. Contactul cu Iurii Ușacov nu a dus la o continuare a discuțiilor, iar Kremlinul a confirmat că discuția s-a blocat. Europa se teme că summiturile Trump-Putin, inclusiv cel din Alaska, nu aduc progrese reale și riscă să lase Uniunea Europeană în afara negocierilor. În acest timp, sancțiunile impuse de SUA și Marea Britanie unor giganți energetici ruși precum Rosneft și Lukoil indică menținerea unui climat tensionat.

Eșecul tentativei britanice de a deschide o linie de dialog cu Moscova arată dificultatea Europei de a acționa autonom într-un context dominat de negocieri bilaterale între SUA și Rusia. Moscova își consolidează imaginea prin întâlniri cu Donald Trump, evitând discuțiile cu europenii, iar acest lucru afectează capacitatea UE de a influența procesul de pace din Ucraina. Situația evidențiază nevoia unei strategii europene coerente pentru a evita dependența excesivă de Washington și pentru a rămâne un actor relevant la masa negocierilor globale.

Articolul Britanicii au negociat pe ascuns cu Vladimir Putin. Europa se teme de influența lui Donald Trump apare prima dată în Snews.ro.