Un candidat susținut de Aleksei Navalnîi a fost oprit să mai participe la alegerile locale prin decizia unui tribunal rusesc

Un tribunal din Rusia i-a interzis să ia parte la alegerile locale unui candidat susținut de Aleksei Navalnîi, opozantul Kremlinului care a fost otrăvit acum două săptămâni. Navalnîi filmase un video în care își exprima susținerea pentru candidatul la primăria orașului Novosibirsk din Siberia chiar înainte ca starea sa de sănătate să se deterioreze subit, transmite Reuters.

„Am afla astăzi că un tribunal i-a interzis candidatului nostru, (Daniil) Markelov, să candideze”, a declarat purtătoarea de cuvânt a lui Navalîi, Kira Yarmysh, într-un video publicat pe Youtube.

Navalnîi a filmat videoclipul care promovează candidații opoziției din Novosibirsk în timpul călătoriei sale în Siberia, cu câteva zile înainte de a manifesta simptome de otrăvire în zborul său înapoi spre Moscova. Alegerile locale sunt programate pentru 13 septembrie.

Aliații săi au publicat filmările luni, care au fost vizionate de aproape jumătate de milion de ori în orele de după lansare.

„Aici ar putea fi unul dintre cele mai prospere orașe din lume, dar în schimb avem un ghetou rusesc din panouri”, a spus Navalnîi în videoclip, referindu-se la panourile de beton utilizate în Rusia încă din era sovietică pentru construirea blocurilor de apartamente cu mai multe etaje.

„Scopul nostru este să eliberăm capitala Siberiei de sub ocupație”, a spus el.

Daniil Markelov ar fi trebuit să candideze împotriva dezvoltatorului local Alexei Dzhulai, care face parte din partidul aflat la guvernare, Rusia Unită. Biroul local al partidului nu a putut fi contactat imediat pentru comentarii.

Candidatura sa a fost invalidată după ce s-a descoperit că 122 de semnături pentru intrarea în lupta electorală erau invalide. Markelov a declarat pentru Reuters că va face apel împotriva deciziei la Curtea Supremă a Rusiei.

Citește și: Medicii din Germania confirmă: Aleksei Navalnîi a fost otrăvit / Cercetările continuă pentru identificarea exactă a substanței

Articolul precedentRezevația transfrontalieră Delta Dunării va deveni trilaterală: Republica Moldova a primit acordul UNESCO pentru a se alătura rezervației
Articolul următorTuriștii cehi, slovaci și polonezi pot intra în Ungaria, chiar dacă aceasta are granițele închise pentru străini