Cei 10 inițiatori ai unei plângeri penale împotriva condițiilor din spitalele în care au fost trimise victimele incendiului de la Colectiv, cer soluționarea mai rapidă a dosarului.
La un an de la tragedie de la Colectiv, în noiembrie 2016, era depusă o plângere penală împotriva conițiilor din spitalele care au tratat pacienții din tragicul incident.
Cei 10 inițiatori cer instanței ca procurorii sa soluționeze cazul într-un timp mai scurt, având în vedere că ancheta nu a înaintat exponențial.
La aproape 4 ani de la formularea plângerii, s-au făcut mici progrese în anchetă, cum ar fi, audieri sau obținerea câtorva documente din unitățile spitalicești care au îngrijit pacienții din incendiul de la Colectiv. Este, de altfel, mult prea puțin pentru 4 ani de muncă.