Începe recensământul celei mai numeroase populații din lume

Milioane de voluntari au început să bată în ușile chinezilor duminică, un eveniment ce are loc la fiecare 10 ani, încercându-se numărarea celei mai mari populații din lume. Pentru prima dată se vor folosi aplicații mobile pentru a ajuta la reducerea contactului, potrivit Daily Mail și AFP. 

Aproximativ șapte milioane de voluntari vor conduce efortul de culegere a datelor în următoarele două luni, vizitând de la zgârie-nori din orașul Shanghai până la satele montane tibetane îndepărtate.

China efectuează recensământul la fiecare zece ani pentru a determina creșterea populației, tiparele de mișcare și alte tendințe, folosind rezultatele pentru repartizarea resurselor pentru educație, sănătate, transport, muncă, îngrijire a persoanelor în vârstă și alte servicii.

Numărul anterior din 2010 a fost de 1.339.724.852 de persoane, ceea ce reprezintă o creștere de 5.83% sau 73.899.804 de persoane.

O mare parte din atenția asupra recensământului din acest an – așteptată să dureze doi ani până la completarea analizării tuturor datelor – se va concentra asupra efectelor relaxării fostei „politici cu un singur copil”.

Politica a fost introdusă la sfârșitul anilor 1970 pentru a încetini creșterea rapidă a populației pe fondul îngrijorărilor legate de prea multe guri de hrănit, dar a fost relaxată în urmă cu patru ani pentru a permite doi copii din cauza temerilor legate de societatea din China care îmbătrânește rapid și de scăderea forței de muncă.

Dar schimbarea nu a dus încă la o explozie a natalității.

Rata națională a natalității de anul trecut a fost cea mai lentă de la înființarea Chinei conduse de comuniști în 1949, mulți chinezi alegând astăzi familii mai mici pe fondul creșterii costurilor de trai.

Guvernul estimează că recensământul din 2020 ar putea actualiza populația la 1,42 miliarde, o creștere de 5,99%.

Un institut de cercetare afiliat cu gigantul imobiliar Evergrande Group a publicat săptămâna trecută un studiu în care spunea că cifra guvernamentală este o supraevaluare și a recomandat permisiunea nașterii a până la trei copii.

„Dacă nu se fac ajustări, aceasta va afecta serios întinerirea națională și creșterea (Chinei) ca o mare putere”, au spus cercetătorii, citând două dintre obiectivele declarate ale puternicului președinte Xi Jinping.

Citește și:

Cum va număra China 1.3 miliarde de oameni în ciuda restricțiilor generate de pandemie?

Articolul precedentBărbat desfigurat de un leopard după ce a plătit 150 de dolari pentru o ”experiență full contact” cu animalul
Articolul următorUn american a prins un aligator de aproape jumătate de tonă în Florida