Încep lucrările la noua stație de metrou de pe Șoseaua Berceni

De luni, 18.01.2021, ora 10:00, încep lucrările la noua stație de metrou de pe Șoseaua Berceni, anunță site-ul Primăriei Sectorului 4.

Lucrările debutează cu devierea rețelelor de utilități aflate în trama stradală, astfel că vor exista anumite restricții de circulație pe Șoseaua Berceni.

Prima etapă a restricțiilor va fi instaurată pe dată de 18.01.2021, va dura aproximativ 45 de zile și presupune închiderea celor două benzi de circulație de ieșire din București, pe o lungime de aproximativ 500 m (zona între sediile companiilor Toyota și CanPack).

Restricțiile de circulație sunt aplicate în coordonare ai cu avizul Brigăzii de Poliție Rutieră a Municipiului București.

„Este un pas extrem de important pe care Primăria Sectorului 4 îl face la începutul acestui an. De mâine, ne apucăm de treabă! Începem lucrările la noua staţie de metrou de pe Şoseaua Berceni. O perioadă vom fi nevoiţi să circulăm cu restricţii, însă trebuie să avem răbdare şi să conducem cu atenţie. Realizarea acestei staţii va aduce extrem de multe beneficii comunităţii noastre, de aceea trebuie să fim cumpătaţi pe parcursul desfăşurării acestor lucrări”, a declarat primarul Daniel Băluţă.

Noua staţie de metrou care se va întinde pe o lungime de 1,6 kilometri va fi construită între staţia Berceni, actualul capăt de linie al magistralei 2 de metrou, şi Şoseaua de Centură.

Prin acest proiect, ce are ca termen de implementare 55 luni, se dorește extinderea rețelei actuale de metrou prin construirea unei noi stații supraterane la standarde europene și îmbunătățirea infrastructurii existente prin prelungirea liniei existente cu 1,6 km de cale de rulare, conducând astfel la creșterea ponderii de călători transportați cu metroul și, totodată, reducerea timpului petrecut în trafic pentru tranzitarea orașului ca urmare a implementării proiectului.

 

Articolul precedentOMS se opune certificatului de vaccinare ca o condiție a călătoriilor internaționale
Articolul următorBilanț coronavirus 17 ianuarie: 2.156 noi cazuri și 57 de morți