Incendiu în Focșani: 100 de tone de carne au fost distruse

Aproximativ 100 de tone de carne au fost distruse într-un incendiu al unui depozit din Focșani, izbucnit în această dimineață. Incendiul a cuprins întreaga clădire și a fost stins de echipele ISU Vrancea în aproximativ patru ore, conform Agerpres.

Incendiul a afectat întreaga clădire, întinzându-se pe o suprafață de 400 de metri pătrați. Pe lângă produsele din carne, au ars și un motostivuitor și un utilaj electric. Pompierii au intervenit de urgență, întrucât flăcările ar fi putut ajunge și la un rezervor GPL aflat lângă hală, sau la alte depozite și clădiri de birouri aflate în apropriere.

Din cercetările efectuate până la acest moment se pare că incendiul a pornit de la o defecțiune a sistemului electric. Nimeni nu a fost rănit în timpul incendiului.

Articolul precedentDirijorul Camil Marinescu s-a stins din viață după trei săptămâni de luptă cu COVID-19
Articolul următorCoronavirus: o pisică din Marea Britanie este primul animal de companie testat pozitiv pentru COVID-19