După ce unchiul unei fete a anunțat la poliție că aceasta a fost răpită de pe o stradă din Odorheiu Secuiesc, județul Mureș, în timp ce se afla cu acesta, în această dimineață, unchiul fetei s-a prezentat cu fata la poliție.
Ieri, în jurul orei 17.40, a fost sesizată răpirea unei minore, în vârstă de 15 ani. Din cercetări a reieșit, cã minora, în timp ce se afla cu unchiul său, pe strada Bega din Târgu Mureș, a fost luată cu forța de persoane necunoscute și introdusă într-un autoturism de culoare gri, marca Audi, după care s-ar fi deplasat într-o direcție necunoscută.
Mecanismul ”Alertă răpire copil” a fost declanșat, constituindu-se o celulă de criză.
Astăzi, unchiul s-a prezentat cu fata de 15 ani la sediul Politiei municipiului Târgu Mureș, ea fiind găsită.
Minora a declarat verbal că a fost plimbată cu autoturismul prin județul Mureș, după care a fost lăsată într-o autogară din Târgu-Mureș, unde a fost găsită de unchiul său, potrivit Ardeal News.
S-a dispus încetarea mecanismului “Alertă Răpire Copil”, iar cercetările continuă, în vederea identificării autorilor și stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta.