O fată de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost bătută cu pumnii și picioarele, cât și scuipată de alte minore care au și jignit-o. Poliția s-a autosesizat și a demarat o anchetă în cauză, scrie Gazeta de Sud.
Fata de 13 ani este pusă în genunchi, lovită cu picioarele, umilită și trasă de păr. Fetele care apar în imagini au fost deja identificate de polițiști și sunt audiate la această oră, alături de părinți.
Imaginile deosebit de violente au fost postate pe rețelele de socializare.
„În cursul zilei de astăzi, având în vedere imaginile apărute în spațiul public pe o rețea de socializare, ne-am autosesizat cu privire la aceste aspecte, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Gorj dispunând efectuarea de verificări. Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, au fost identificate trei tinere cu vârste cuprinse cu vârste între 12 și 14, din municipiul Târgu Jiu, care ar fi exercitat acte de violență asupra unei tinere de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu.
Două dintre cele două tinere care ar fi exercitat acte de violență au fost aduse la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu, fiind însoțite de către părinți, în vederea audierii. Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, susține IPJ Gorj.