Universitatea din București are probleme: În urma unui control al Curții de Conturi s-a găsit un prejudiciu de peste 142.000 de lei

Un student a făcut public pe Facebook răspunsul solicitat de el Curții de Conturi după un control efectuat în perioada mai-iulie 2020 la Universitatea din București. Din răspuns se înțelege că Curtea de Conturi a României a găsit un prejudiciu de peste 142.000 lei din cauza unor cantități mai mari de lucrări decât cele executate în realitate, penalizări, cât și cheltuieli nejustificate și înregistrate eronat.

În răspunsul Curții de Conturi a României se arată clar că în urma documentului constatator întocmit ulterior controlului desfășurat în perioada mai-iulie 2020 la Universitatea din București s-au constatat următoarele abateri legale:
  • plata nejustificată a sumei totale de 43.019 lei prin decontarea integrală a unor lucrări de investiții la obiectivul „Lucrări de reabilitare construcții și instalații la căminul Stoian Militaru – scara 2” ce cuprind cantități mai mari de lucrări decât cele real executate, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere în valoare de 2.813 lei;
  • efectuarea unei cheltuieli de capital în suma de 96.390 lei și înregistrarea eronat în contabilitate a acesteia.
Răspunsul Curții de Conturi la adresa trimisă de student (sursa foto: Andrei Nicolae Popa / Facebook)

Prejudiciul s-ar ridica în total la peste 142.000. Din această cauză, studentul se arată nemulțumit de faptul că taxa de școlarizare la Universitatea din București a crescut simțitor în ultimul an, chiar dacă pandemia a afectat finanțele tuturor.

Studentul mai susține și că rectorul Facultății de Drept ar trebui să-și dea demisia și să fie anchetat de procurori.

#UniversitatePersecutatadeCurteadeConturi – Partea 2In urma controlului efectuat la Univeristatea din Bucuresti,…

Publicată de Andrei Nicolae Popa pe Miercuri, 7 octombrie 2020

Articolul precedentComisia Europeană cumpără Remdesivir pentru tratarea a 500.000 de pacienți
Articolul următorA doua dezbatere dintre Trump și Biden va fi organizată online