Eurostat: România, ultimul loc din UE la ponderea locuințelor cu toaletă în interior

Ponderea locuințelor care nu au toaletă în interior este de aproape 25% în România. Practic, în România, aproape una din patru case nu are toaletă înăuntru, în condițiile în care în Germania, ponderea este de 0.2%, informează Eurostat.

Conform datelor pe anul 2019, un estimativ procent de 2% din populația Europei trăiește într-o casă care nu are toaletă înăuntru. Procentul este în scădere față de 2010, când datele arătau că 3.7% din populația Europei nu are toaletă în interiorul casei unde trăiește.

După România, statele care stau prost la acest capitol sunt: Bulgaria (13,7%), Lituania (10%), Letonia (8,7%), Estonia (4,7%) şi Ungaria (3,1%). După cum se poate observă, România (24.2%) stă de departe cel mai prost la acest capitol.

În contrast, ponderea locuinţelor fără o toaletă în interior este mai mică de 1% în 19 state membre UE. În frunte se află Suedia (aproape de 0%), urmată de Luxemburg, Malta, Olanda şi Slovenia (toate cu 0,1%) şi Germania (0,2%).

Articolul precedentAstăzi în istorie: Cea mai mare sinucidere colectivă din timpurile moderne în Colonia Jonestown din Guyana
Articolul următorProteste ale lucrătorilor și producătorilor agricoli în fața Guvernului după închidere piețelor / Care sunt revendicările