Născut în 1909, în Dalboşeţ, judeţul Caraş, în familia unui preot, Ilie Imbrescu a urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuţi, fiind influențat de curentul naţionalist, prin activitatea în cadrul Centrului Studenţesc Cernăuţi, al cărui președinte devine în 1930. Participant la incidentele din ianuarie 1933, din jurul inițiativei preotului Nicolae Georgescu-Edineţ, de la biserica studențească Sf. Anton-Curtea Veche, de a amplasa o cruce la Mormântul Eroului Necunoscut.
Este hirotonit preot în 1934. În noiembrie 1933, devenise membru al Mişcării Legionare, motiv pentru care, în 1936, va fi exclus de la doctorat. În 1937 candidează pe listele Partidului „Totul pentru Țară” în județul Caliacra, unde ocupa funcția de șef al organizației legionare. Arestat în aprilie 1938 de autoritățile dictaturii lui Carol II, este închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, iar apoi la schitul Sadaclia (Basarabia) alături de alți preoți legionari. Eliberat condiționat în decembrie 1938, va fi supravergheat asiduu de Siguranță.
În septembrie 1940, în timpul guvernării legionaro-antonesciene, este numit inspector la Subsecretariatul Cultelor. După evenimentele din 21-22 ianuarie 1941, este arestat și anchetat, dar este eliberat la 26 martie 1941. Cu greu va fi incadrat preot la biserica Boteanu din București.
După 23 august 1944, este urmărit permanent, fiind închis în 1945 în lagărul de triere a legionarilor de la Slobozia, până în 1946, când va fi reintegrat la biserica Boteanu. În ianuarie 1948, preotul Ilie Imbrescu se implică în activitatea clandestină a unui grup de rezistenţă anticomunistă numit „Salvarea Neamului”. În noaptea de 26/27 martie 1948, la ordinul lui Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg), toți membrii grupării sunt arestați, anchetați sub tortură și condamnați în iunie 1948. Pr. Imbrescu va fi condamnat la 10 ani de detenţie grea, pentru „crima de complot în scop de răzvrătire”, la 15 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică, pentru „crimă de organizare şi participare la formaţiuni politice de tip fascist”.
A fost deținut în închisorile Jilava şi Aiud. La 19 noiembrie 1949, Părintele Imbrescu va deceda în urma unei peritonite TBC, cererea de transferare la un spital nefiind soluționată de autorități. Martorii au arătat că, întrucât părintele Imbrescu cânta și chiar slujea în temniță, ar fi fost în mod repetat pedepsit cu izolarea în condiții exterminatorii la Zarca Aiudului, unde starea de sănătate i s-a agravat.
