După ce în această saptamăna elevii au susținut probele scrise la Limba şi literatura română, limba maternă şi Matematică, primele rezultate ale Evaluării Naţionale vor fi afişate luni, potrivit Agerpres.
Luni se vor afişa rezultatele, până la ora 14,00. Tot luni, între orele 16,00 şi 19,00, şi marţi, între orele 8,00 – 12,00, se vor putea depune contestaţiile.
În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.
Pentru prima oară, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui.
Evaluarea Naţională a fost susţinută în acest an, pentru prima oară, în condiţii speciale, ţinând cont de măsurile impuse de pandemia de coronavirus.
Absolvenţii de gimnaziu care la Evaluarea Naţională au avut temperatura peste maximul admis, au fost în izolare ori carantină din cauza epidemiei de COVID-19, precum şi cei care nu au participat din alte motive medicale se vor putea înscrie la sesiunea specială a examenului.
Ei vor susţine pe 29 iunie – proba de Limba şi literatura română, iar pe 30 iunie – pe cea la Matematică.
Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.
Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a este programată în perioada 2 – 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.