Studenții străini din Germania pot primi un „cadou monetar” din partea statului german pentru lunile iulie-august. Ajutorul vine în sprijinul studenților afectați financiar de pandemia de coronavirus și este nerambursabil.
Pentru a benefică de ajutor, un student înscris la o Universitate Germană, însă care vine dintr-o altă țară, trebuie să demonstreze că pandemia îl afectează financiar. Spre exemplu, dacă studentul și-a pierdut job-ul part-time, cu siguranță va primi ajutorul financiar, care variază de la 100€ la 500€ pe lună, în funcție de situația în care se află.
Ajutorul este destinat și studenților români, care sunt îndemnați să aplice pentru ajutor. Managerul platformei MyGermanUniversity, Tobias Bargmann, a declarat că „Ajutorul financiar provizoriu este, ca să spunem așa, un cadou pentru studenți. Astfel, mulți studenți români își pot continua studiile în Germania, fără teamă de datorii suplimentare”.
Platforma pe care o conduce este un portal care sprijină universitățile germane în recrutarea studenților internaționali. Potrivit acesteia, peste 300.000 de studenți internaționali studiază la universitățile germane, iar 75% dintre aceștia muncesc în timpul studiilor.