Ministerul Educației : Dacă un părinte refuză să semneze declarația că nu va înregistra orele online, nu se întâmplă nimic

Declarația prin care părinții „se obligă” să nu înregistreze orele online stârnește controverse. Subsecretarul de stat în Ministerul Educației, Jean Badea, a explicat la televiziunea Digi24 că interdicția de a înregistra cursurile a venit în urma unor consultări pe care oficialii ministerului le-au avut cu Autoritatea pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, iar sugestia de introducere a acestei interdicții de înregistrare a activității online a venit de la APDCP, pentru a fi în concordanță cu normele Uniunii Europene în ceea ce privește protecția identității și protecția demnității persoanei.

„Această declarație noi o propunem ca o dovadă de încredere pe care și- o acordă părinții cadrelor didactrice și invers. Personal, nu văd care ar fi problema să ne luăm un angajament, atât timp cât aceste lucruri sunt reglementate de lege, atâta timp cât cumva respectăm legea, nu facem altceva decât să respectăm legislația”, a declarat  subsecretarul de stat Jean Badea.

„Personal, pot fi de acord că școala este un spațiu deschis, dar pe de altă parte, suntem obligați să respectăm legislația”, a spus Jean Badea, la observația că școala nu este un spațiu privat, care trebuie protejat, ci un spațiu public, iar înregistrarea unei lecții ar putea fi chiar de ajutor unui copil, care poate ar vrea să o revadă ulterior pentru a-și fixa niște cunoștințe.

„Vreau să înțelegeți că părerea personală aici nu contează, în măsura în care legislația reglementează explicit acest lucru: lecția nu poate fi înregistrată decât cu acordul atât al cadrului didactic, cât și al elevilor. Dincolo de identitatea cadrului didactic sau dincolo de reticența cadrului didactic de a-i fi înregistrată lecția, există posibilitatea ca pe înregistrări să apară inclusiv minori, care intră sub incidența aceluiași tip de legislație”, a menționat Jean Badea.

„Dacă un părinte refuză să semneze declarația, nu se întâmplă nimic, aceste declarații sunt cu titlul de recomandare, logica lor a fost aceea de a acorda o încredere suplimentară celor două categorii implicate în acest proces și la care trebuie să contribuie în egală măsură părinții și cadrele didactice. Vor exista consecințe doar în situația în care se înregistrează lecția și aceste înregistrări devin publice și unul dintre cei vizați reclamă acest aspect”, a explicat oficialul din Ministerul Educației. Însă, conform reglementărilor, un copil nu are voie să înregistreze, a adăugat Jean Badea.

Articolul precedentKlaus Iohannis a semnat decretul privind demisia lui Costel Alexe
Articolul următorProtest al reprezentanților Federației „Solidaritatea Sanitară”