Cuplul regal al Olandei își recunoaște greșeala din timpul vacanței: „nu am dat atenţie acestui aspect”

Cuplul regal al Olandei a recunoscut că a greșit atunci când, aflându-se în vacanță, a avut un moment de neatenție în care nu a respectat distanțarea socială, după cum relatează AFP, citat de Agerpres.

Regele și regina Olandei au făcut publică o fotografie din timpul unei vacanțe petrecute în Grecia, în care apar împreună cu alte două persoane față de care stau neregulamentar de aproape, niciunul dintre ei nepurtând mască.

Astfel, regele Willem-Alexander și soția sa, Maxima, au încălcat una dintre regulile distanțării sociale împotriva COVID-19.

„În mass-media a apărut o fotografie în care nu păstrăm o distanţă corespunzătoare. În spontaneitatea momentului, nu am dat atenţie acestui aspect”, au declarat pe Twitter cei doi, recunoscând greșeala făcută.

Articolul precedentPatru angajați ai unui producător de dozatoare de apă din Sibiu au fost testați pozitiv pentru COVID-19
Articolul următorDoar câteva sute de persoane vindecate de COVID-19 au donat plasmă pentru tratarea pacienților în stare critică