Sens TV

Consiliul Capitalei refuză din nou să îi dea teren în Satul Francez lui Costanda

Consiliul Capitalei refuză din nou să îi dea teren în Satul Francez lui Costanda

Consiliul General al Municipiului București a respins a patra oară darea în plată a unei părți din Satul Francez, având în vedere obligațiile către omul de afaceri, Costică Costanda- scrie Agerpres. 

„Este a patra încercare pe care o facem astăzi. Sper să reparăm oalele sparte acum 15-16 ani. Noi trebuie să gestionăm o situație dificilă. Sunt puse în pericol plățile pentru toate șantierele, aprovizionarea cu materiale sanitare a spitalelor. Situația este grea, este dificilă. Noi ne-am apărat cât am putut de mult. Sunt decizii pe care nu le-am luat noi. Noi doar trebuie să facem față acestei situații. Ori plătim banii, ori o parte din acești bani poate să fie transformată într-o suprafață de teren. Noi suntem puși în situația de a gestiona o situație de criză”, a declarat marți, Gabriela Firea.

S-au înregistrat 26 de voturi „pentru” şi zece abţineri, însă pentru a fi adoptat proiectul era nevoie de votul favorabil a cel puţin două treimi din numărul total (51) al consilierilor municipali în funcţie. CGMB a mai respins proiectul pe 15, 29 şi 30 iulie.

Pentru a evita blocarea conturilor Primăriei, edilul Capitalei a cerut guvernului 98 de milioane de euro, printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui, premierului, ministrului Finanțelor, dar și celor doi președinți ai Parlamentului.

„Situatia financiară a Capitalei este pusă in pericol azi de decizii luate acum 16-17 ani, cand primari erau domnii Traian Basescu și Adriean Videanu. Pe scurt, noi toti bucureștenii trebuie să-i plătim omului de afaceri Costica Costanda 115 milioane de euro, în urma unei decizii definitive pe care a obtinut-o in instantă, legată de Parcul Bordei și Cartierul Francez. O sumă uriașă de care nu dispunem”, a scris Gabriela Firea.

Primăria Capitalei trebuie să îi dea despăgubiri lui Costică Costanda după ce, în 2010, consilierii municipali au respins o documentație de urbanism în Cartierul Francez, solicitată de Costanda. Documentația era prevăzută într-un contract de  schimb din 2004, prin care Municipalitatea recupera parcul „Bordei” de la omul de afaceri și îi dădea acestuia la schimb o suprafață de teren în Cartierul Francez. Prin votul CGMB din 2010, Primăria Municipiului București își încălca obligația contractuală asumată.

Costanda a mers în instanță solicitând despăgubiri și, după 10 ani de procese, a ajuns în faza de executare silită împotriva PMB pentru 115 milioane de euro.

https://www.facebook.com/gabifirea/videos/3084144364996160/