China a adoptat o lege care ar putea însemna sfârșitul drepturilor și libertăților cetățenilor din Hong Kong

China a adoptat „legea securității naționale” subminând autoritatea Hong Kong-ului. Mulți se tem că este vorba despre sfârșitul statului special al provinciei chineze, scrie CNN

Congresul Național al Poporului, organul legislativ și al puterii de stat din China, a adoptat legea care ocolește legislația specială a provinciei. Ar putea fi sfârșitul statutului special al Hong Kong-ului, mai exact sfârșitul „o singură țară, două sisteme”. Sintagma se referă la faptul că cei din Hong Kong se bucură de o democrație limitată față de restul Chinei.

Cetățenilor din Hong Kong li se respectă libertățile, cum ar fi libertatea de adunare, cea de exprimare, dreptul la presă liberă sau sistemul judiciar independent.

Draftul proiectului nu a fost făcut public așa că cetățenii din Hong Kong nici măcar nu știu ce îi așteaptă. Carrie Lam, șeful executiv al Hong Kong-ului nu a vrut să comenteze adoptarea noii legi.

Legea vine cu doar câteva zile înainte de 1 iulie, sărbătorirea încredințării Hong Kong-ului către China de către Marea Britanie în 1997.

Partidul Comunist Chinez salută adoptarea legii datorită faptului că ei sunt de părere că este vitală o astfel de lege, mai ales din cauza protestelor masive din ultimul timp sau a eșecului de a formula o astfel de lege.

Anterior, o companie media de stat a prezentat o parte din prevederile noii legi, arătând că pentru prima oară, autoritățile de la Beijing vor avea posibilitatea să ocolească legile Hong Kong-ului.

Legea și propunerile anterioare au fost întâmpinate cu critică de majoritatea cetățenilor care acuză lipsa de transparență.

Mai mult, Parlamentul European condamnă intruziunea Chinei, făcută prin adoptarea unor legi abuzive cu privire la securitate în Hong Kong. Europarlamentarii cer UE să prevadă sancțiuni împotriva liderilor chinezi, potrivit unei rezoluții adoptate cu câteva zile înaintea unui summit între Uniunea Europeană și China.

 

Articolul precedentPrima carantinare locală din Marea Britanie va fi cea a orașului Leicester
Articolul următorG4Media: Rectorul de la Universitatea Politehnica din București dat afara de la 2 doctorate / El este rector fără a avea vreun doctorat finalizat