CFR Călători a mărit numărul vagoanelor pentru trenurile care circulă spre și dinspre Constanța și Mangalia

Vești bune pentru cei care vor să meargă la mare cu trenul. CFR Călători a mărit numărul de vagoane ale trenurilor care circulă spre și dinspre Constanța și Mangalia pentru că cererea este mare, chiar dacă suntem în extrasezon- anunță compania.

Pasagerii au la dispoziție pe ruta București Nord-Constanța și retur 12 trenuri InterRegio (șase dus/ șase întors). Într-un tren pot călători aproximativ 700 de persoane- scrie în comunicatul CFR Călători.

În plus, de la gara din Constanța se poate ajunge către toate stațiunile de pe litoral fără a întrerupe călătoria. Astfel, de la Constanţa la Mangalia şi retur, circulă zilnic 20 de trenuri Regio (10 dus/10 întors) în care pot călători aproximativ 300 de pasageri. Şi pe această rută trenurile sunt suplimentate cu vagoane.

„Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente şi autorizaţii şi pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor noştri procurarea biletelor din timp. Biletele pot fi achiziţionate de pe următoarele canale: online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele de vânzare bilete din gări şi, şi dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism), unde este recomandată păstrarea distanţei faţă de celelalte persoane. Recomandăm cumpărarea online a biletelor de tren pentru a evita aglomeraţia la ghişee/casele de bilete şi manipularea banilor în numerar. La ghişeu este indicată efectuarea plăţii cu card bancar sau telefon, în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru”, se mai spune în comunicat.

Articolul precedentLa Liceul cu Program Sportiv din Botoșani, unii elevi vor face școală în sala de sport
Articolul următorCei care au locuit în zone poluate timp de 30 de ani se pot pensiona cu 2 ani mai devreme