Bulgaria a anunțat că ridică interdicțiile de tranzitare a granițelor sale pentru cetățenii din Uniunea Europeană și din spațiul Schengen, ca parte a procesului de relaxare a măsurilor de izolare, potrivit Digi24.
Cei care sosesc în Bulgaria vor fi în continuare izolați timp de 14 zile, însă de la 22 mai această măsură nu se mai aplică cetățenilor bulgari și celor care călătoresc pe baza unor motive umanitare și personale care „reprezintă activităţi comerciale, economice şi de investiţii”.
De asemenea, carantina nu se va mai aplica nici celor care sunt implicați în construcţiile, mentenanţa, operaţiunile şi asigurarea securităţii infrastructurilor strategice şi critice din Bulgaria.