În Bulgaria, doar persoanele de peste 65 de ani vor avea voie să meargă la cumpărături între orele 08:00 și 10:00. Nicio persoană mai tânără de 65 de ani nu va fi servită în acest interval. Restricția este valabilă pentru toate magazinele alimentare și pentru farmacii. Măsura a fost luată pentru a limita răspândirea coronavirusului, anunță Digi24.
În plus, toate restaurantele, cafenelele şi barurile pot funcţiona numai între orele 06:00 şi 23:30. În restul timpului sunt permise doar serviciile de livrare.
Școlile gimnaziale și liceele sunt închise în districtele cu morbiditate mai mare de 119,9 la 100.000 locuitori în ultimele 14 zile sau dacă în perioada 4-11 noiembrie mai mult de 15% dintre elevi au absentat de la cursuri din cauza apariţiei simptomelor de COVID-19.
În privinţa învăţământului superior, cursurile în persoană sunt suspendate, cu excepţia exerciţiilor practice care nu pot fi făcute în sistem de videoconferinţă.
Excepţii sunt permise pentru disciplinele medicale, practica în spitale şi examenele pentru obţinerea specialităţii în sistemul de sănătate, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire şi control ale bolilor infecţioase.
Sunt suspendate internările şi operaţiile chirurgicale planificate în spitale şi în centrele oncologice, cu excepţia transplantului de organe, ţesuturi şi celule, tratării pacienţilor cu afecţiuni oncologice, naşterilor asistate (indiferent de metoda de naştere), tratamentelor pe termen lung şi asistenţei psihiatrice.
Potrivit site-ului coronavirus.bg, autorităţile de la Sofia au raportat joi dimineaţă 3.945 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, perioadă în care au fost efectuate 10.830 de teste Real Time PCR, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 36,42%.