Un bărbat a primit 400.000 de lei pentru a obține un contract de echipamente anti-COVID pentru o firmă. El a fost pus sub control judiciar de către procurorii DNA după ce i-ar fi promis reprezentantului unei firme că va determina angajații unei companii naționale să cumpere de la societate echipamente de protecție împotriva COVID-19 – scrie într-un comunicat DNA.
Potrivit unui comunicatului, procurorii Secţiei de combatere a corupţiei i-au deschis bărbatului un dosar penal și l-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile, el fiind acuzat de trafic de influență.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 16-23 martie, bărbatul ar fi pretins bani (aproximativ 600.000 lei) de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influenţă asupra funcţionarilor unei companii naţionale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să îşi exercite atribuţiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecţie împotriva COVID-19 de la firma respectivă.
„Din banii pretinşi, reprezentând o treime din profitul pe care o firma urma să îl obţină de pe urma derulării contractului privind echipamentele de protecţie, în perioada 14 aprilie 2020 – sfârşitul lunii mai 2020, inculpatul ar fi primit de la reprezentantul societăţii comerciale suma de 371.000 lei (printr-o firmă şi o asociaţie, dar şi în numerar) şi bunuri în valoare de 69.940 lei”, precizează anchetatori.