Un bărbat a fost arestat după ce a furat și folosit ilegal o bază de date pe care a vândut-o anterior cu 30.000 de euro. Patru percheziții au avut loc în acest caz în județul Bistrița-Năsăud- spun procurorii DIICOT.
Bărbatul a fost reținut luni de DIICOT Bistrița-Năsăud pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice și perturbarea funcționării sistemelor informatice.
Potrivit sursei citate, inculpatul „a indus în eroare o societate comercială din domeniul asigurărilor, precum și pe administratorul acesteia, cu ocazia înstrăinării, în cursul lunii octombrie 2019, a portofoliului de clienți ai unei alte societăți, a cesionării numerelor de telefon folosite de respectiva societate și a închirierii spațiului în care funcționa societatea, inducând în eroare persoanele vătămate cu suma de 30.000 euro, după care a reluat relațiile cu clientela înstrăinată în mod fraudulos”.
Procurorii mai spun că „în perioada 03.05.2020 – 07.08.2020, în mod repetat a accesat fără drept bazele de date ale asiguraților societății victimă, precum și ale unei alte societăți pentru a obține date informatice, cu privire la clienții acestora și scadențarele polițelor de asigurări (esențiale în desfășurarea activității în domeniul asigurărilor)”.
„Începând cu luna aprilie 2020, fără drept, a transferat, bazele de date cu clienții și scadențarele polițelor de asigurări (esențiale în desfășurarea activității în domeniul asigurărilor), ale societății victimă și a accesat conturile părților vătămate, fiind salvate scadențare și generate baze de date într-un calculator al făptuitorului, pentru a fi folosite în vederea încheierii de contracte de asigurări de către inculpat pe altă societate comercială pe care o administra”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor.
Astfel, în perioada 22-25 iunie 2020 „prin introducerea repetată, fără drept, de parole greșite de acces într-o bază de date, a restricționat accesul în acest sistem a angajaților societății vătămate, ducând la imposibilitatea utilizării sistemului pentru o perioadă de timp, cu scopul de a hărțui și a perturba grav funcționarea sistemelor informatice”.
„La data de 17.08.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistrița-Năsăud au efectuat un număr de 4 percheziții domiciliare, pe raza județului Bistrița-Năsăud, în urma cărora au fost ridicate ridicat mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, 2 unități centrale, 4 laptopuri, 3 telefoane mobile, 9 cartele SIM, 3 routere wireless, precum și sume de bani (15.500 de lei și 3.100 de euro)”, mai spun procurorii DIICOT.
Bărbatul urmează să fie prezentat astăzi Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.