Un lucrător de la o rafinărie australiană a fost despăgubit cu aproape 200.000 de dolari după ce a fost dat afară din companie ca urmare a unei glume pe care a făcut-o. El a editat scenele din filmul „Ultimele zile ale lui Hitler”, pentru a-i portretiza șefii companiei care dezbăteau salariile angajaților, scrie BBC.
Scott Tracey a folosit scena din popularul film din 2004 pentru a suprapune scene din sânul negocierilor salariale ale companiei, postând totul pe un grup închis de Facebook.
Bărbatul a fost dat afară, dar după o bătălie de 2 ani în instanțe, a reușit să obțină reangajarea în cadrul companiei și despăgubiri.
Scott a folosit celebra scenă din filmul „Ultimele zile ale lui Hitler”, în care dictatorul german îi confruntă pe generalii săi într-un bunker. Scena a fost folosită pentru a realiza filmulețe amuzante în foarte multe țări, printre care și România.
Compania a stabilit că este „foarte ofensator și nepotrivit”, iar ca urmare, l-a concediat pe bărbat.
Scott a mers mai întâi la tribunal, dar a pierdut. El a făcut apel, iar luni, Curtea Federală a stabilit că nu este rezonabil ca în filmulețul bărbatului, generalii naziști să fie comparați membrii companiei petroliere.
Astfel, Scott și-a recăpătat job-ul și a primit 177.000 de mii de dolari despăgubiri, dar și 24.000 de dolari bonusuri la pensie.