Astăzi este ultima zi în care se mai pot contesta amenzile date în timpul stării de urgență

Pentru a contesta amenda dată în timpul stării de urgență, cetățenii mai au la dispoziție doar ziua de astăzi pentru a o face.

Aceștia, pentru a contesta amenda, trebuie să meargă la judecătoria în baza căreia locuiesc și să conteste procesul verbal pe baza căruia a fost dată amenda. Curtea Constituțională nu a dat alta variantă decât anularea amenzilor, așadar cei care contestă vor avea, mai mult ca sigur, câștig de cauză.

Până acum, nu s-a făcut o centralizare a tuturor cererilor de contestare depuse la judecătorii și nu s-au stabilit termenele de judecata.

Este clar, totuși, că sunt foarte multe. Deși, sunt proceduri simple, acestea sunt consumatoare de timp. Având în vedere că s-au dat foarte multe amenzi în timpul stării de urgență, procese ar putea „inunda” în curând instanțele judecătorești.

Există și un proiect de lege depus de opoziție, prin care se solicită anularea amenzilor date în timpul stării de urgență.

Proiectul a fost depus în Parlament pentru dezbatere, dar Consiliul Legislativ nu este de acord cu proiectul. Consiliul susține că trebuie ca o instanță judecătorească să stabilească anularea amenzilor.

Rămâne de văzut și dacă amenzile date pentru fapte grave, cum ar fi nerespectarea carantinei, vor vor beneficia de câștig de cauză în instanță.

 

 

Articolul precedentVIDEO Celebra actriță Sharon Stone dă sfaturi celor care nu se simt în siguranță în casă din cauza protestelor
Articolul următorExplozie de artificii în Japonia pentru a ține moralul sus populației