Asociația Pro Infrastructura a transmis prin intermediul rețelelor de socializare un mesaj prin care se încearcă tragerea unui semnal de alarmă cu privire la faptul că podul peste Dunăre de la Brăila ar putea „cel mai rușinos muzeu din istorie”, dat fiind faptul că s-ar putea întâmpla ca podul să nu aibă drumurile de legătură realizate.
Asociația Pro infrastructura cere, prin urmare, Guvernului Orban să autorizeze construcția drumurilor de legătură pentru că dacă nu se vor începe lucrările cât mai rapid, ”Golden Gate-ul României” ar putea să fie inutilizabil.
Mesajul Pro Infrastructura
„Lucrările impresionante ale podului suspendat peste Dunăre de la Brăila construit de asocierea italiano-japoneză Astaldi-IHI avansează într-un ritm foarte bun, însă noi întârzieri birocratice în autorizarea lucrărilor pentru drumurile de acces la pod vor transforma în 2022 această lucrare de 2 miliarde de lei în (probabil) cel mai rușinos muzeu din istorie.
Dacă o autorizare în această toamnă ar fi permis la limită finalizarea drumurilor în același timp cu podul, în condițiile actuale, autorizarea lucrărilor abia la primăvară va împinge finalizarea lucrărilor de drum în anul 2023 și transformarea podului într-un muzeu de 2 miliarde de lei.
Solicităm Guvernului prin toate instituțiile abilitate din subordine să deblocheze situația autorizației de construire pentru drumurile de legătură în cel mai scurt timp”.
Stadiul lucrărilor la pod
La cele 2 turnuri principale ale podului ce vor avea peste 190 de metri înălțime se lucrează 24/24 7/7, ele urcând zilnic cu peste 2 metri. Sistemul de cofraj glisant care se auto-ridică constant a fost realizat în Austria. Macaralele turn ce aprovizionează podul la înălțime au început să fie sprijinite în pilonii turnurilor, urmând și ele să se auto-înalțe cu elemente metalice pentru a ține pasul cu urcarea turnului. Până la finalul anului se va atinge cota finală a celor 2 turnuri, urmând în 2021 ca japonezii de la IHI să înceapă o altă etapă extrem de spectaculoasă: suspendarea cablurilor pe care se va sprijini tablierul metalic.
În paralel, în șantierul naval VARD Brăila italienii de la Fincantieri asamblează cele 86 elemente ce vor constitui tablierul metalic al acestui pod. Au fost investiți în ultima perioadă peste 10 milioane de euro în tehnologizarea șantierului (clădiri noi, echipamente de ultimă generație etc) doar pentru acest proiect. Cele 3 linii de producție paralele transformă în mai multe etape zecile de mii de tone de tablă în elemente de tablier de aproximativ 30X25X3 metri. Aceste elemente sunt apoi testate, măsurate, pre-asamblate, vopsite și depozitate în așteptarea urcării pe barjă pentru a fi transportate în 2021 pe poziție.
În afara celor 2 turnuri se mai execută lucrări la cele 2 blocuri de ancoraj ale podului și la viaductele de acces, acolo unde există autorizație de construire. În schimb, drumurile de legătură de la pod spre Brăila, Jijila și Măcin ce totalizează peste 20 de km nu sunt autorizate nici până astăzi, deși contractul este semnat din ianuarie 2018. Decizia de expropriere pentru exproprierile suplimentare încă nu a fost emisă, iar procedura de revizuire a acordului de mediu se prelungește nepermis de mult.