Peste 96% dintre unitățile de învățământ sunt pregătite pentru începutul de an școlar, a afirmat ministrul Educației, Monica Anisie, la postul de televiziune B1 Tv. Ea spune că este optimistă, deși situația este dificilă.
„La momentul acesta, deși suntem într-o situație dificilă, așa cum ați spus și dumneavoastră, eu sunt optimistă pentru începutul de an școlar. Pot să vă spun în mod clar că la momentul acesta 96,4% dintre unitățile de învățământ sunt pregătite pentru începutul de an școlar. Acest proces este unul dinamic. În continuare, colegii mei se află și astăzi în unitățile de învățământ pentru a pregăti tot ceea ce este necesar ca luni, pe 14 septembrie, copiii să vină în siguranță la școală. Mulțumesc tuturor cadrelor didactice pentru implicare în această perioadă, dar mulțumesc și autorităților publice locale. Au făcut eforturi extraordinare și asta pentru ca școala să fie deschisă în bune condiții”, a declarat Monica Anisie.
Ministrul a fost întrebat în ce situație se află celelalte școli, respectiv 3,6% în care se înregistrează probleme. Monica Anisie a declarat că „unele dintre ele sunt în pregătire, altele sunt în reabilitare. Prin urmare, acolo au fost găsite alte soluții, fie se continuă învățarea în sistem online, fie au găsit alte spații unde să își desfășoare activitatea didactică atât profesorii, cât și elevii”, a precizat ministrul.