Trei persoane au fost rănite lângă comuna Murghiol din județul Tulcea, după ce două ambarcațiuni s-au lovit. Toți cei de la bordul ambarcațiunilor au fost aruncați în apă de impact, iar planul roșu de intervenție a fost activat.
Cele trei persoane rănite au multiple traumatisme. Dintre cele trei persoane, două ar fi copii.
13 persoane se aflau în total pe cele două ambarcațiuni, una de dimensiuni mari și una mai mică.
Scafandrii au fost imediat trimiși în zonă după ce toate persoanele au fost aruncate în ape de impact. Cel mai probabil, persoanele aveau veste de salvare.
Planul roșu a fost și el activat, iar la locul accidentului a fost trimis și un elicopter SMURD.
Polițiștii au deschis un dosar penal în cauză. Rămâne de văzut dacă este vorba de consum de alcool sau doar de o eroare umană.