Un accident rutier a avut loc luni dimineața pe Autostrada București-Pitești, în condițiile unui carosabil alunecos, transmite Hotnews, citând Mediafax.
Se pare ca accidentul a fost produs în condițiile neadaptării vitezei de deplasare la carasosabilul umed. Șase persoane au fost rănite, iar patru dintre acestea au fost transportate la spital cu leziuni ușoare. „Nu au fost persoane încarcerate”, a transmis ISU Argeș.
Potrivit Poliției, accidentul a avut loc pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 110, la intrare în Pitești, județul Argeș.
Traficul este întrerupt pe sensul de mers către Vâlcea.
Șoferii sunt sfătuiți să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.