A fost ales câștigătorul licitației pentru tronsonul de 17,5 kilometri din noua centură a Capitalei

Câștigătorul licitației pentru proiectarea și executarea sectorului de nord al Centurii Capitalei a fost desemnat luni de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Porțiunea are o lungime de 17,5 kilometric, iar perioada alocată finalizării acesteia este de 34 de luni, transmite Digi24.

Potrivit unui comunicat al CNAIR, câștigătorul contractului este compania turcă NUROL INSAAT VE TICARET A.S., care a câștigat proiectul pentru suma de 746 de milioane de lei.

Acesta este primul lot atribuit de pe A0 Nord. Toate cele trei loturi din zona de Sud a centurii sunt pregătite pentru execuție. Lotul 1 din A0 Nord începe din apropierea intersecției cu A1 în zona satului Bâcu și continuă până la intersecția cu DN1 la nord de Otopeni. Centura A0 va fi un inel nou de șosea rapidă, care va ocoli orașul pe un traseu mai amplu decât cel al actualei centuri, care este încă în construcție.

Contractul acoperă o perioadă de 34 de luni, dintre care 12 sunt destinate proiectării și 22 sunt destinate execuției. Perioada de garanție este de 10 ani.

Semnarea contractului de achiziție publică va fi făcută după expirarea perioadei destinate unor eventuale contestații și după soluționarea acestora.

Articolul precedentCompaniile de zbor americane amenință că vor interzice să zboare pasagerilor care refuză să poarte măști
Articolul următorAlexandru Rafila: Numărul real al cazurilor de coronavirus ar putea fi de 10, 20 de ori mai mare decât cel declarat