Se împlinesc 19 ani de la atentatele din Statele Unite. Pe 11 septembrie 2001 au avut loc cele mai sângeroase atacuri teroriste din istoria țării comise de Al-Qaida la New York și Washington. Atentatele au vizat Turnurile Gemene și Pentagonul. Aproape 3000 de persoane au murit.
Pe 11 septembrie 2001 teroriștii Al-Qaida au deturnat 4 avioane de pasageri. Două dintre acestea au lovit turnurile World Trade Center din New-York, care s-au prăbușit ulterior. Al treilea avion a lovit o aripă a clădirii Pentagonului, sediul Ministerului american al Apărării. A patra aeronavă s-a prăbușit pe un câmp din Pennsylvania.
Atacurile au început în jurul orei locale 9.00, atunci când turnul nordic al World Trade Center din New York a fost lovit de un avion care decolase din Boston. Câteva minute mai târziu este lovit și turnul sudic de o altă aeronavă. În fiecare aparat de zbor se aflau câte 5 teroriști printre pasageri.
La aproape o oră de la primul atac, Administraţia Aviaţiei Civile interzice toate zborurile în spaţiul aerian al Statelor Unite, pentru prima dată în istoria ţării.
În Washington D.C al treilea aparat de zbor a fost deturnat peste Pentagon tot de 5 teroriști.
La aproape o oră de la primul atac, a fost deturnat și al patrulea și ultimul avion care s-a prăbușit pe un câmp din Pennsylvania, după ce pasagerii aflați la bord s-au luptat cu teroriștii care veau misiunea să prăbuşească avionul peste sediul Congresului Statelor Unite.
În jurul orei 10 cele două turnuri gemene ale complexului World Trade Center s-au prăbușit.
Bilanţul total al deceselor s-a ridicat la 2.977.