Se împlinesc, în aceste zile, 30 de ani de la sângeroasele evenimente din zilele de 13-15 iunie 1990. Trei zile de adevărat război civil, care a lăsat în urmă morți, răniți și destine distruse. De reconciliere națională nici nu poate fi vorba. Dosarul penal al mineriadei din iunie 1990 este și astăzi tergiversat.
Represiunea din 13-15 iunie 1990, culminând cu cea de-a treia mineriadă (primele avuseseră loc în ianuarie și februarie 1990) a reprezentat cel mai negru moment de după căderea comunismului în Decembrie 1989.
Pe 22 aprilie 1990 începuse la București cel mai mare protest anticomunist din Europa de Est. Manifestația-maraton din Piața Universității a durat 53 de zile, fiind organizată și întreținută în special de studenți anticomuniști. La acest protest au aderat intelectuali, personalități de marcă ale vieții publice românești, conferindu-i prestigiu.
Revendicările protestatarilor îi vizau pe conducătorii de atunci ai României, în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu etc., acuzați de a fi confiscat Revoluția din Decembrie 1989, la adăpostul diversiunii “teroriștilor”, pentru a perpetua, sub o formulă camuflată, controlul structurilor comuniste și ale fostei Securități asupra conducerii României.
Demonstrațiile din Piața Universității s-au suprapus un timp cu desfășurarea campaniei electorale pentru alegerile din 20 mai. Manifestația beneficia de suportul Ligii Studenților din Universitatea București, care în fiecare seară punea la dispoziție un balcon de unde erau rostite discursuri și unde erau cântate șlagărele protestului.
Deși Liga Studenților și alte organizații civice s-au retras, protestul a fost continuat de cîteva grupări anticomuniste, adunate în jurul fostului deținut politic Octavian Rădulescu, chiar și după alegerile din 20 mai, câștigate cu o covârșitoare majoritate de Ion Iliescu și Frontul Salvării Naționale, structură ce preluase organizațiile teritoriale ale fostului partid comunist.
Pentru a rememora acele dramatice momente, propunem o cronologie a evenimentelor celor trei zile.
13 iunie 1990
Orele 3-4 ale dimineții: Peste 1000 de polițiști năvălesc în Piaţa Universității, zdrobind pe cei 200 de manifestanţi şi pe greviştii foamei, care continuau manifestaţia-maraton începută în 22 aprilie 1990.
În cursul dimineții trecătorii şi studenţii protestează, indignaţi de caracterul violent al acțiunii. Polițiștii îi arestează şi pe aceştia. Metrourile nu opresc în stația Piața Universității.
Ora 8. Piața este complet eliberată de manifestanți şi înconjurată de polițiști.
Ora 10.00. Apar grupuri de muncitori de la IMGB, scandând lozincile: „IMGB face ordine!”, „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Aceștia atacă studenții din Institutul de Arhitectură, după care grupurile se retrag în direcții necunoscute.
Ora 12.30. În jurul Pieței Universității se adună sute de cetăţeni indignați, aflați față în față cu scutierii Poliției. Au loc ciocniri între polițiști și protestatari. Aceștia îi bombardează pe polițiști care îi bat, cu pietre scoase din caldarâm.
Ora 14.00. Dintr-o eroare tehnică, pe lungimea de undă a postului « Radio Contact » se interferează o discuție dintre „indicativul 52” (generalul Chiţac, ministrul de Interne și creierul întregii operațiuni) și „indicativul53” (generalul Diamandescu): „Va rog să informați pe domnul președinte. Ne dăm foc la toate autobuzele. Asta a fost înțelegerea.” Studenții surprind un tânăr care încerca să dea foc unui autobuz. Prins, acesta recunoaşte că este elev la Academia de Poliție. Autobuzele Poliției încep să ardă, învăluind întregul centru al orașului într-un fum negru.
Ora 15.00. Tensiunea atinge cote maxime. Mulțimea protestatarilor crește văzând cu ochii. Oamenii care află de ceea ce se petrece în oraș se îndreaptă spre centru pentru a protesta.
Ora 16.10. Poliția dispare în mod bizar, piața fiind reocupată de manifestanți.
Ora 17.00. Abia eliberat de Poliţie, Marian Munteanu apare în balconul Universității, făcând apel la nonviolență. În acest timp, sedii ale Ministerului de Interne și ale Serviciului Român de Informații sunt atacate cu pietre și sticle incendiare de indivizi dubioși, atletici, echipați cu treninguri viu colorate, care se dispar ulterior. Studenţii sting incendiile declanșate în clădirea SRI.
Orele 18.30-19.00. Se trag focuri de armă din sediul Ministerului de Interne. Doi tineri protestatari sunt uciși. La Televiziune se adună mii de oameni. Poliția și Armata care apărau instituția dispar în mod inexplicabil, lăsând protestatarii să pătrundă în clădire. La poartă, apar grupuri de muncitori, îmbrăcaţi în salopete și înarmaţi cu bâte, care reţin pe cei intraţi. Răzvan Theodorescu, directorul TVR și susținător al lui Iliescu, întrerupe emisia, lucru care nu se întâmplase nici la Revoluție, ceea ce a generat o tensiune colosală în întreaga țară.
La presiunile lui Ion Iliescu și amiralului Cico Dumitrescu, armata primește muniție de război, cu ordinul de a trage în manifestanți. Unități militare din alte județe sunt transportate la București. Scenariul din 22 Decembrie 1989 se repetă. De la unitățile militare din sudul Capitalei se deplasează spre centru coloane de blindate grele ale Armatei, aduse la ordinul lui Ion Iliescu.
Ora 22. TVR transmite comunicatul lui Iliescu, care declara că în țară ar avea loc o „rebeliune legionară”, pentru răsturnarea ordinii existente și a democrației. Se face apel la minerii din Valea Jiului să vină în Capitală, „spre a restabili ordinea și a apară democrația.”
În București, Armata trage în manifestanți. Cad trei morți în zona Căii Victoriei, iar mulți alți cetățeni sunt răniți.
14 Iunie 1990
Ora 1.00. Armata raportează că stăpâneşte situația în capitală. Totuşi, Guvernul continuă să aducă mineri cu garniturile CFR.
Ora 5.00. În București ajung peste 10.000 de mineri, continuând să sosească alte și alte garnituri. Timp de două zile , Capitala cade pradă terorii dezlănţuite de bandele abrutizate de mineri.
Ora 5.30. Minerii înarmați cu rangi și securi ocupă Piaţa Universităţii, pătrund în facultăţi, devastând şi bătând crunt studenţii găsiţi aici. Clădirile sunt cercetate amănunţit, în căutare de „efecte legionare”, fiind distruse bibliotecile, laboratoarele și capetele studenților. Sediile ziarelor de opoziţie și ale partidelor istorice sunt devastate. Pe străzi, minerii, conduşi de civili şi poliţişti, beneficind de maşini ale statului român, lovesc discreţionar, cu brutalitate de nedescris mii de cetăţeni nevinovaţi. Sunt arestaţi peste 1500 de bucureșteni, fiind duși la fosta unitate a Securităţii de la Măgurele, unde zile întregi vor trăi un adevărat infern.
Tânărul actor Dragoş Pâslaru este zdrobit de mineri, intrând în moarte clinică. Actorul Ernest Maftei este ridicat de acasă de 5 indivizi îmbrăcăţi în mineri, bătut crunt şi aruncat, inconştient, pe taluzul Dâmboviţei. Fântâna din Faţa Facultăţîi de Arhitectură este plină cu cadavre. Liderii studenţilor sunt bătuţi, alegându-se cu fracturi craniene şi sechele pe viaţă.
15 iunie 1990
Mii de mineri continuă să terorizeze Bucureștiul. Ion Iliescu le mulțumește minerilor adunați în incinta Romexpo, înainte de a pleca înapoi, spre Valea Jiului.
Oficial, aceste violenţe s-au soldat cu 6 morţi din care 5 decedaţi prin împuşcare, peste 900 de răniți, dintre care 500 spitalizaţi. În realitate numărul morţilor depășește 130, așa cum au evidențiat organizațiile victimelor mineriadelor, cifră asumată și de organele de cercetare penală din ultimii ani.
În zilele de după 14 iunie, la cimitirul Străuleşti 2 au fost îngropaţi de autorităţi peste 100 de morţi, din care unii neidentificaţi. Crematoriul uman „Cenuşa” a funcţionat continuu în noaptea de 13 spre 14 iunie.
Au urmat ani de zile de izolare a României pe plan internațional.
După 29 de ani de la acele tragice evenimente, nici un oficial implicat în represiune nu a răspuns în fața legii, deși unii dintre ei sunt inculpați oficial de mai bune de un an pentru acele crime împotriva umanității.
